Am crescut într-o familie frumoasă în care părinţii mei sunt un exemplu în felul cum trebuie să trăiască un om credincios în frica de Dumnezeu. Mult timp am trăit cu idea că fac ce este bine: mergeam si eu la biserică şi făceam fapte bune din punctul meu de vedere … din cand in cand  . Totuşi mă simţeam nefericită şi singură. Nu vorbeam cu nimeni despre sentimentele mele pentru că credeam că nu mă poate înţelege nimeni cu adevărat.

       Pe lângă “faptele bune ” am inceput să fac tot felul de lucruri rele şi păcătoase: mi-am dat seama că eram egoistă, vorbeam urât, fumam şi în inima mea aveam sentimente de ură. În această fază am încetat să mai citesc Biblia. Mult timp credeam că aceste lucruri sunt normale, dar Biblia le numeşte “păcat”. Am început să mă simt mizerabil iar lucrul acesta s-a accentuat aşa de mult încât am avut chiar gânduri de a mă sinucide. Nu stiam ce sa fac, simţeam că am un gol uriaş înlauntrul meu. Au urmat multe momente când plângeam de disperare.

       Cu câteva luni în urmă am început să citesc din nou în Biblie şi am aflat ca nimic din ce făceam nu este bine, dar nu aveam puterea să mă schimb. Eram perfect conştientă de cât de mult mă iubeşte Dumnezeu şi de faptul că mă iartă dacă îmi mărturisesc păcatele. M-am pus pe genunchi şi am început să mă rog. Mi-am mărturisit păcatele şi I-am spus că nu vreau să mai trăiesc fără El şi că am nevoie de ajutorul Lui. Au fost nişte momente deosebite pe care le-am trăit. Eram foarte fericită. Am simţit cu adevărat că trăiesc. Dumnezeu a făcut o schimbare totală în viaţa mea, m-a cuprins o dorinţă mare de a citi tot mai mult din Biblie şi de a vorbi cu EL. Simţeam că Isus e cu mine peste tot unde mergeam. Relaţia cu EL a devenit una deosebită, ca şi cu cel mai bun prieten.

       De când Dumnezeu mi-a schimbat viaţa, în mine a crescut o dorinţă de a-L mărturisi public şi prin botez. De acum Dumnezeu este Domn în viaţa mea, şi vreau să trăiesc pentru EL!