Eu am crescut într-o familie în care părinţii mei trăiesc viaţa de credinţă într-un mod vizibil. Ei citesc biblia regulat, zilnic, vorbesc cu Dumnezeu în rugăciune şi îl experimentează în diferite situaţii şi în probleme. Şi eu doream să fiu ca şi ei, să fiu fericită şi să trăiesc cu Dumnezeu.

       În schimb, când întâmpinam probleme pe mine mă apăsau şi mă simţeam neputincioasă să le biruiesc. Cea mai mare problemă era că ştiam că dacă eu voi muri nu voi ajunge în cer ci în iad. Simţeam povara păcatelor şi mă apăsau. Ştiam că viaţa mea nu este trăită după placul lui Dumnezeu.

       Această stare de apăsare a continuat până n-am mai rezistat. M-am adresat lui Dumnezeu în rugăciune, L-am rugat să-mi ierte păcatele şi să mă facă un copil al Lui. Această rugăciune a fost decisivă pentru mine. Pentru prima dată în viaţa mea am înţeles că Dumnezeu mi-a iertat păcatele, m-a făcut copilul său şi m-a umplut cu bucurie. Din acest moment vorbesc cu Dumnezeu foarte des în rugăciune. El este tatăl meu şi pot vorbi cu El simplu de tot.

       Şi astăzi mai vin probleme. Dar este altfel ca înainte. I le spun şi ştiu că El mă ascultă. Lucru acesta îmi dă pace şi  linişte. Eu mă simt mai protejată şi ştiu pentru cine trăiesc. Acest lucru am dorit să-l arăt şi prin botez. Este decizia mea!

Sara Kramer